Preşedintele pâncotanilor, Pavel Piroş, nu va mai digera un (nou) eşec, după „episodul Sănătatea”, astfel că băieţii lui Dan Cuedan vor evolua cu „sabia” deasupra capului. „Băieţii au ocazia de a se revanşa şi a demonstra că înfrângerea din etapa trecută a fost un accident, iar investiţiile din această iarnă nu au fost zadarnice” – spune Piroş.
În alte două dispute din etapa 17 a eşalonului trei, Seria V, se întâlnesc Unirea Dej – Naţional Sebiş (vineri, ora 15) şi Unirea Jucu – CS Ineu (sâmbătă, ora 15). Jocuri în care echipele noastre au mare nevoie de punct(e).
Citiți principiile noastre de moderare aici!