Şc. Gen. nr. 11 „N. Bălcescu” (campioana ediților din 2010 şi 2011), Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal” (câştigătoarea ediţiei inaugurale), Şc. Gen. nr. 5, LPS Arad şi Colegiul Naţional „W. Shakespeare” Timişoara vor lupta pentru cupele, medaliile şi diplomele puse în joc de către organizatori.
Arbitrajul va fi asigurat de către: Răzvan Puf (arbitru divizionar A), Adrian Flore (arbitru divizionar B), Izabela Ciorban, Anda Boltaşu (ambele vicecampioane naţionale la junioare), Flavius Berki (jurnalist Jelen) şi antrenorul emerit Constantin Wünsch (tehnicianul care are în palmares 23 de medalii la senioare şi junioare şi care a lansat spre marea performanţă nume grele din sportul cu mingea la coş autohton: Ciupe, Broşovszky, Nastor, Părău sau Stoenescu).
Alături de competiţia propriu-zisă va avea loc şi un concurs de aruncări de la trei puncte. De asemenea se vor acorda şi şase premii speciale (coșgeteră, MVP, tehnică, combativă, pivot, perspectivă).
Aşadar faţă de ediţile trecute, Cupa „Sportsin” a depăşit graniţele judeţului, anunţându-se dueluri interesante sub panoul elevelor de pe Mureş şi Bega.
Cupa „SPORTSIN” – Ediția a IV-a, 5-6 iunie 2012
Baschet feminin, ciclul gimnazial
Marţi 5 iunie – Grupa preliminară – Sala PEDAGOGIC
Ora 12.00: Şc. Gen. Nr. 5 vs Liceul cu Program Sportiv Arad
Ora 13.00: Şc. Gen. Nr. 11 „N. Bălcescu” vs Şc. Gen. Nr. 5
Ora 14.00: LPS Arad vs Şc. Gen. Nr. 11 „N. Bălcescu”
· locurile 1 şi 2 se califică în semifinale.
Miercuri 6 iunie – Semifinale & Finale – Sala PEDAGOGIC
Ora 11:00: Semifinala I
Colegiul Naţional „W. Shakespeare” Timişoara (campiona ONSS Timiş) vs Loc I
Ora 12.00: Semifinala II
Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal” (campiona ONSS Arad) vs Loc II
Ora 13.00: Concurs de 3 puncte
Ora 13.20 Finala mică
Ora 14.20 Finala mare
Ora 15.30 Festivitatea de premiere
Citiți principiile noastre de moderare aici!