ARAD. Cea de-a XIII-a ediție a Concursului național de dans sportiv „Cupa Ballroom” va avea loc în 23 septembrie 2023. Cu începere de la ora 9:00, la Sala Polivalentă din Arad, perechile de dansatori din întreaga țară vor începe concursul. Evenimentul reunește peste 400 de sportivi din toată țara, care vor fi jurizați de arbitri de renume din cadrul FRDS. Evenimentul este înscris în programul competițional al Federației Române de Dans Sportiv, căreia clubul îi mulțumește pentru suportul oferit an de an în organizarea unei competiții de nivel înalt.
Pe parcursul întregii zile, concursul va fi împărțit în patru programe, care vor cuprinde mai multe categorii: fete solo, debutanți, precompetiționali, hobby, clasa E, clasa D, open basic și open (aceasta din urmă fiind clasa cu cel mai ridicat nivel). Competițiile vor fi organizate pe grupe unde vor participa sportivi cu vârste cuprinse între 4 – 7 ani, 8 – 9 ani, 10 – 11 ani, 12 -13 ani, 14-15 ani și 16-35 ani.
„Prin organizarea acestei competiții se urmărește dezvoltarea sportului – ramura dans sportiv în orașul Arad, ridicarea nivelului tehnic al sportivilor arădeni, educarea părinților pentru a înțelege că sportul este esențial în dezvoltarea armonioasă, atât din punct de vedere mental cât și din punct de vedere fizic a copiilor, dar și prezentarea unui spectacol de dans si măiestrie sportivă la care sunt invitați toți iubitorii acestui sport minunat”, spun organizatorii.
Concursul național de dans sportiv „Cupa Ballroom” este organizat de Clubul Sportiv Ballroom Arad, cu sprijinul deosebit al Centrului Municipal de Cultură și Primăriei Arad.
„Suntem foarte bucuroși pentru ca am reușit să creăm o mare familie unde copiii și nu numai pot practica acest minunat sport care este jumătate artă și jumătate sport”, a declarat Mirela Costea, președintele Ballroom Dance și organizatorul principal al acestui concurs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!