Este o competiţie unicat în România, deoarece e deja la a XXXVIII-a ediţie, organizatorii fiind mândri de ce realizează an de an. E vorba despre un concurs internaţional interdisciplinar, rezervat elevilor. Ca de obicei, se anunţă un aflux mare de tineri, în jurul la 1000 de participanţi.
Festivitatea oficială de deschidere va fi sâmbătă, 6 mai, la ora 9.00, pe stadionul „Crişul”, după care încep întrecerile pe ramuri sportive şi tehnice. Vor fi 15 probe, „regina” fiind, din nou, cea de karting.
Invitaţi sunt din toată ţara, dar şi din străinătate: Ungaria, Serbia, Franţa, Spania, Germania sau Norvegia.
Manager de proiect este prof. dr. Eugen Gagea, directorul Clubului Copiilor Chişineu Criş, sprijinit de Primăria oraşului (primar Gheorghe Burdan), dar şi cu concursul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, competiţia având avizul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!