În scenă, la sălile UAV, „Dimitrie Ţichindeal” şi „Polivalentă”, vor intra 12 echipe cu jucători născuţi în 2004 (împărţite în trei grupe), 16 echipe din 2006 (repartizate în patru grupe) şi 10 echipe din 2008 (vor fi două serii).
Festivitatea de premiere are loc duminică, ora 15,10, la Sala Sporturilor. Întregul program poate fi vizionat pe site-ul clubului Atletico Arad.
Cupa de Crăciun, episodul doi
Cupa de Crăciun, episodul doi
După ce week-endul trecut, Cupa de Crăciun Atletico la fotbal în sală, întrecere cu caracter internaţional ajunsă la a 14-a ediţie, şi-a aflat câştigătoarele la categoriile de vârstă 2005, 2007 şi 2009, sâmbătă şi duminică, are loc episodul doi.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Liderul PNL, Ilie Bolojan, nu crede că președintele Klaus Iohannis se va întoarce în partid, după încheierea mandatului, el menționând că „epoca Iohannis s-a încheiat în PNL”.
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Mapamond
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Local
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.
Local
Acesta s-a și transferat la o altă unitate de învățământ din municipiu, după ce Consiliul Profesoral de la Moise a luat ca hotărâre „preaviz de exmatriculare cu scăderea notei la purtare cu șase puncte”.
7
Local
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Arad a dispus trimiterea în judecată a bărbatului care, în noiembrie 2024, a furat o mașină a Direcției Generale Poliția Locală Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!