ARAD. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin Biroul pentru Studenți Străini, a organizat, în perioada 15-16 martie, la Sala de sport a Universității de pe strada Voinicilor, prima ediție a Cupei de Primăvară la fotbal în sală a studenților străini.
La competiție au participat 20 de echipe cu cinci jucători de câmp, un portar și patru rezerve, jocurile desfășurându-se în sistem grupe, formate din studenți străni din cadrul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a UVVG și o echipă alcătuită din cadre didactice. Atmosfera a fost incendiară, iar galeriile studenților italieni, palestinieni au făcut un adevărat spectacol de susținere a echipelor favorite.
În urma competiției, locul I a fost ocupat de echipa numită generic „PALESTINA”, locul II – „FC HARBA”, iar locul III – „ITALY”, diplomele și cupele fiind înmânate de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, care a și dat lovitura de începere a finalei dintre echipele de studenți „PALESTINA” și „FC HARBA”.
Au fost premiați și studenții care au marcat cele mai multe goluri: Cozzupoli Bruno și Daniele Gaudino, cel mai tehnic fotbalist, Rocco Massara, dar și cel mai bun portar: Khatib Mohammad.
Evenimentul s-a bucurat de prezența prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rector al UVVG, prof. univ. dr. Liana Moș, decanul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară, prof. univ. dr. Alexandru Dumnici, Horațiu Papiu, șef lucrări cardiologie și chirurgie cardiovasculară șef birou pentru Studenți Străini, studenți și cadre didactice ale Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat: „Cupa de Primăvară la fotbal în sală a studenților străini s-a desfășurat la Sala de sport de pe strada Voinicilor și a avut un interes foarte mare din partea studenților străini, care s-au organizat în 21 de echipe, ceea ce denotă interesul extraordinar din partea studenților străini. Pe viitor avem în vedere participarea noastră și la competiții internaționale cu Universitățile din Szeged și din Debrecen. Competițiile interne le vom extinde la baschet în sală, iar atunci când condițiile meteo ne vor permite, vom organiza competiţii de fotbal pe Stadionul „Gloria”. În acest fel, încercăm să antrenăm studenții străini în competiții de fotbal, să-i atragem în întrecerile organizate de Universitatea noastră, să fim cât mai aproape de ei, astfel încât Aradul să devină un centru internațional al studenților străini”.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat: „Scopul acestei competiții, între studenții străini, a fost acela de a promova sportul și Universitatea noastră. Ne bucurăm că studenții s-au grupat într-o acțiune frumoasă pe care o considerăm de mare succes și au folosit bazele sportive de care dispune Universitatea noastră”.
Horațiu Papiu, șef birou studenți străini, a precizat: „Ne-a făcut o reală plăcere să le oferim studenților noștri străini, pe lângă un cadru propice pentru dezvoltarea lor profesională, și activități extrașcolare, astfel încât să se simtă, la Arad, ca acasă și să înțeleagă că au intrat în familia noastră academică. Oferim studenților modalități cât mai plăcute, instructive și constructive pentru sănătatea lor, inclusiv practicarea sportului în condiții cât se poate de bune. Ne bucurăm de participarea excelentă, fiind vorba de 21 de echipe, undeva între 160-170 de participanți. Încercăm să dezvoltăm această latură sportivă, prin numeroasele facilități oferite de universitatea noastră, inclusiv Stadionul „Gloria” care este la un nivel european”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!