La finalul meciurilor din prima fază, echipele Micălaca, Piticii şi Atletico au câştigat grupa şi s-au calificat în finala de trei, acolo unde s-a jucat după sistemul „fiecare cu fiecare”. Iar rezultatele înregistrate au fost următoarele: Micălaca – Piticii 4-5, Micălaca – Atletico 5-5 şi Piticii – Atletico 3-1. Pe primul loc şi câştigătoare a fost echipa „Piticii”, urmată de Micălaca şi Atletico.
Cel mai bun portar a fost desemnat Sergiu Barabaş, iar jucătorul turneului, Bogdan Roşuţ (Micălaca).
Organizatorul principal al turneului a fost Marius Sulincean, dar acesta s-a bucurat de sprijinul consilierului local Florin Muntean, dar şi al edililor din Fântânele, Emil Otlăcan – primar şi Emil Slach – viceprimar.
„De la an la această competiţie a crescut, atât ca valoare a jocului, cât şi din punct de vedere organizatoric. Să nu uităm că cele două terenul de mini-fotbal, inaugurate acum, sunt rodul acestei competiţii, căci dacă nu continuam organizarea Cupei Prieteniei acestea nu erau construite. A fost chiar proiectul meu de hotărâre, pe când eram consilier local, în anul 2010. Iar acum, iată, s-a putut juca pe aceste terenuri foarte frumoase” – ne-a declarat Marius Sulincean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!