Vorbim despre Aurel Neidenbach, director general Zollern; Adrian Lapte, director tehnic Zollern; Elena Lapte, director resurse umane Zollern; Ciprian Mogoş, manager Centrul de copii şi juniori Progresul Pecica și Petru Antal, primarul oraşului Pecica. Împreună au pus bazele unei competiţii juvenile, care a ajuns la ediţia cu numărul 3.
Cu peste 300 de ani de experienţă în prelucrarea metalelor, compania germană Zollern a deschis la Pecica, în anul 2004, o fabrică unde muncesc peste 350 de locuitori din zonă. Din dorinţa de a arăta că sunt alături de comunitatea locală, mai marii companiei au decis să organizeze Cupa Zollern la fotbal pentru copii. Nu puţini au fost cei care au etichetat întrecerea din toamna anului trecut drept o toană trecătoare. Iată însă că Zollern oferă un exemplu pentru celelalte companii străine din judeţul nostru.
Participare dublă
De la şase echipe participante la ediţia inaugurală a Cupei Zollern – câştigată de gazdele de la Progresul Pecica – , „povestea” a continuat, în primăvara acestui an, cu 12 echipe la start. La fel vor sta lucrurile şi sâmbătă, 6 octombrie, începând cu ora 9, pe terenul din Pecica. Iată categoriile de vârstă şi echipele participante la ediţia de toamnă 2018 care vor lupta pentru premiile puse la bătaie de organizatori…
Grupa 2006-2007: ACS Progresul Pecica, Unirea Sînnicolau Mare, Academia Brosovszky şi ACS Socodor.
Grupa 2008-2009: ACS Progresul Pecica, Unirea Sînnicolau Mare, ACS Socodor şi ACS Poli Timişoara.
Grupa 2010-2011: ACS Progresul Pecica, Academia Brosovszky, Victoria Nădlac, ACS Socodor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!