În urma acestui rezultat, „leii” ocupă locul trei, ultimul, în clasamentul grupei de vest, având 7 puncte grațe unui succes, unui egal și a cinci înfrângeri. Conform programului, în 15 septembrie, Lions Arad primește, pe stadionul „CPL” din cartierul Grădiște, vizita grupării CSM Sibiu.
UAV își joacă șansa la Petroșani
Tot sâmbătă, însă la Petroșani, cealaltă echipă de rugby a Aradului, CS UAV, prezentă în Divizia Națională (liga a doua), întâlnește pe Știința din localitate, echipă care în ultima rundă a pierdut, pe propriul teren, cu CSO Pantelimon, scor 12-42. Gruparea din Ilfov și-a consolidat astfel poziția de lider, având două succese din tot atâtea jocuri.
Meciul din Valea Jiului este unul important pentru elevii lui Ovidiu Șerban, care sunt prezenți între cele trei echipe ce luptă în play-off. Pentru formațiile din Arad, Petroșani și Pantelimon, posibilitățile de accedere în prima ligă sunt două, promovarea directă de pe primul loc sau participarea la un baraj, pe teren propriu, în cazul ocupării locului secund în urma celor 6 etape din play-off.
Arădenii au acumulat două înfrângeri, în meciul tur cu minerii cedând cu scorul de 32-39.
Citiți principiile noastre de moderare aici!