Piroș Security Arad a obținut primele puncte din acest sezon după victoria cu 4-0 acasă cu ACS Fotbal Feminin Baia Mare. Deși „alb-roșiile” s-au impus la scor, antrenorul Dan Cuedan a vorbit de o lipsă de omogenitate, în condițiile în care echipa sa a făcut multe schimbări în vară.
„O victorie muncită, încă suferim la relații de joc și omogenitate. Am luptat pe durata întregului joc, se vede că încă nu avem trasee, am avut niște sclipiri ale unor jucătoare. Am reușit să executăm niște faze fixe bune din punct de vedere ofensiv. E mai greu când trebuie să joci acasă, să construiești, să găsești spații. Până la urmă, am reușit să ne apropiem victoria și asta contează cel mai mult”, a declarat Dan Cuedan după meciul din etapa a 3-a.
Noua achiziție a „leoaicelor”, egipteanca Salva Mansour Smail Elmetwally, a oferit o prestație excelentă la debut, cu două goluri și alte ocazii bune. „O surpriză plăcută pentru mine este Sally. Va fi o jucătoare decisivă pentru noi și ne va putea ajuta”, a adăugat Cuedan. Acesta le-a dat două zile libere elevelor sale, în condițiile în care Liga 1 se întrerupe două săptămâni, pentru națională. Arădencele își vor relua pregătirile, dar cu patru absențe.
„Avem patru jucătoare Șuveț, Cauni, Ion și Voinea care pleacă la un campionat mondial de fotbal pe stradă. O să începem pregătirea de săptămâna viitoare cu restul care rămân la Arad. Să vedem cum se va mai mișca domnul Piroș pe piața transferurilor pentru că avem neapărat nevoie de încă 2, 3 transferuri. O mai așteptăm și pe Andreea Bălaș să vină și sper să încropim un lot de 18 jucătoare. Moldoveanca (Anastasia Svitolina), din păcate, are probleme foarte mari la genunchiul piciorului stâng și o așteptăm să se întoarcă peste 30 de zile, deoarece urmează un tratament în Moldova”, a mai spus antrenorul lui Piroș. Acesta a trebuit să improvizeze în apărare. Șuveț a avut două partenere diferite în axul central în cele două meciuri, Olariu la primul și Ion la al doilea, care au evoluat în atac când nu au fost folosite ca fundași.
Șanse la play-off?
Formația din Baia Mare are multe jucătoare tinere, iar antrenorul Octavian Dragomir a recunoscut superioritatea arădencelor. „Un meci dificil pentru noi, cu un adversar de un nivel un pic superior. Jucătoarea egipteană, un mare aport în jocul echipei gazdă. O primă parte destul de echilibrată și diferența s-a făcut pe fondul unor greșeli individuale. În a doua parte, o prospețime mai mare a echipei gazdă. Avem 13 junioare în lot, astăzi au fost 6. Este o mare lipsă de experiență, de omogenitate, obiectivul este evitarea retrogradării”, a spus Octavian Dragomir.
Antrenorul băimărencelor a vorbit despre șansele lui Piroș de a intra în play-off. „Din ce am văzut până acum nu cred că Piroș va fi în primele 6, dar lucrurile pot evolua foarte mult pe parcurs. Apar iar semnele pandemice, nu știm câte echipe vor avea loturile complete. Din ce am văzut, Alexandria și celelalte echipe sunt superioare Aradului, din punctul meu de vedere. Consider că pot emite pretenții la fel ca anul trecut cu vreo 2, 3 jucătoare. Rămâne de văzut ce se întâmplă. Am văzut azi două plusuri, portarul (Maha) și Salva”.
După pauza de două săptămâni din Liga 1, pentru Piroș urmează o deplasare dificilă, la vicecampioana Heniu Prundu Bârgăului, care are trei victorii din trei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!