Nu se știe dacă se va mai relua campionatul sau se vor lua rezultatele la zi. L-am întrebat pe profesorul Dan Moraru, director tehnic la FCC Baschet Arad, dacă a mai prins astfel de întreruperi.
„M-am interesat și eu la un antrenor mai în vârstă ca mine, a apucat campionatele din anii ‘50. Nu cunoaște să se fi amânat nici în iarna lui ‘54 când au fost nămeții ăia cât tramvaiul în București, nici la cutremurul din ‘77, nici la Revoluție nu s-a întrerupt campionatul decât câteva zile”, ne-a declarat Dan Moraru.
„Este un caz fără precedent. Nu numai în România, ci în toată lumea s-au întrerupt competiții. Dacă se întâmpla după o lună jumate, în decembrie, putea să zică anulăm competiția 2019-2020, nu se dă titlu. Dar pentru că mai e o lună, o lună jumate, să sperăm că într-o lună, chiar două, dacă mai durează această pauză, se poate continua și în timpul verii. Depinde, acum unii rămân fără jucători, alții aduc din nou, fiecare cum poate ca să se decerneze titlul în 2019-2020, asta e părerea mea”.
Presa de specialitate a scris în week-end că cluburile din Liga Naţională de Baschet Masculin au trimis propunerea să se anuleze campionatul, cum s-a întâmplat în alte țări.
„Dacă au făcut băieții treaba asta, pentru că Clujul și Digi Oradea sunt cei care sponsorizează en-gros Federația, atunci s-ar putea să îi asculte. Federația, de vreo 10 ani de zile, nu prea mai bagă baschetul feminin în seamă, noi nu prea avem nici un cuvânt”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!