ARAD. Academia Daniela Dodean de tenis de masă se deschide oficial marți, de la ora 16, la sala de sport a Universității „Aurel Vlaicu” Arad, de pe strada Elena Drăgoi nr. 2-4.
Daniela Dodean Monteiro a venit deja la Arad și va avea parte de invitați speciali la deschidere. Printre aceștia vor fi foste și actuale jucătoare cu multe succese ale României, campioane europene sau mondiale, dar și antrenori sau conducători din fenomen. Cristinel Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă, și-a confirmat prezența la deschiderea oficială.
Campioana din Arad și fratele său, Cristi Dodean, care se ocupă de organizarea evenimentului, așteaptă cât mai mulți iubitori ai tenisului de masă la deschidere, sperând ca sala să fie neîncăpătoare. Vor fi surprize și pentru cei prezenți. Este binevenit oricine vrea să o cunoască pe Dana Dodean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!