BIRMINGHAM. Darius Branda continuă rezultatele bune în primul său an la seniori, după argintul de la Campionatul Mondial cu echipa. Gimnastul de la CS Universitatea Arad și-a trecut în palmares medalia de argint la proba de Aerobic Dance în cadrul Jocurilor Mondiale, care se desfășoară la Birmingham.
Arădeanul, elevul Ramonei Haidu, a concurat alături de Sandra Dincă, Sarmiza Niculescu, Daria Mihaiu, Mirela Frîncu, Leonard Manta, Mihai Alin Popa și Antonio Surdu la Aerobic Dance, urcând pe treapta a doua a podiumului. România a încheiat întrecerea cu 17,900, după 9,250 la artistic și 8,650 la execuție. Ungaria a fost pe prima poziție, cu 18,250 (9,300 și 8,950), iar Azerbaijan a completat podiumul, cu 17,250 (8,750 și 8,500). În finală a mai fost Finlanda, care a încheiat ultima, cu 16,800 (8,700 și 8,100).
Tricolorii și-au îmbunătățit în finală punctajul din calificări, când au fost tot pe doi, cu 17,650 (9,000 și 8,650). Ungaria a fost prima și în concursul de calificare, cu 18,125, Finlanda fiind atunci pe trei, cu 17,150. Azerbaijanul a prins ultimul loc în finală, cu 16,950. Au rămas în afara ultimului act Italia (16,950) și Portugalia (16,750).
Darius Branda a concurat împreună cu Daria Mihaiu la perechi mixte, fiind primele rezerve pentru finală. S-au clasat pe locul 5 în calificări, cu 19,550 (8,750 la artistic, 7,850 la execuție și 2,950 la dificultate). Italienii au fost ultimii calificați în finală, cu 19,800. Brazilia, Ungaria și Bulgaria au obținut medaliile la această probă, cu punctaje peste 20 în ultimul act. România a mai obținut două medalii de bronz la această competiție, în probele de grup și trio.
Trimite articolul
XD-ră Vlase scrii nişte tâmpenii de stă mâţa-n coadă ! Prima oară scrii: “România a încheiat întrecerea cu 17,900, după 9,250 la artistic și 8,650 la execuție………” Apoi scrii “Tricolorii și-au îmbunătățit în finală punctajul din calificări, când au fost tot pe doi, cu 17,650 (9,000 și 8,650)……..” Iar în altă ordine de rezultate, ele sunt f. modeste având în vedere că nu cu mult timp în urmă de la asemenea competiţii gimnaştii noştri veneau încărcaţi cu cel puţin 3 sau 4 medalii de aur, acest argint e total nesemnificativ.