Doar lipsa de experienţă l-a făcut pe „greul” Cosmin Stoica (cat. plus 80 Kg) să piardă în turul secund, după o primă victorie prin abandon. Ghinionist, Raul Sârb (cat. 75 Kg) a dat peste un component al lotului naţional, în faţa căruia a boxat curajos, dar a trebuit să se recunoască învins. În schimb, David Otvoş a făcut senzaţie. Aflat în primul an de juniorat şi urcând două categorii de greutate, de la 46 la 50, elevul pregătit de Ruben Stoia a obţinut victorii la sportivi din Galaţi şi Oneşti, pierzând doar în finală, la mare luptă, după cel mai spectaculos meci al turneului, cu titularul lotului naţional de juniori, fiind felicitat de fostul mare campion Dorel Simion.
„Sunt mulţumit de David, sportiv aflat în primul an de juniorat. A avut o prestaţie curajoasă în ring, foarte apreciată. Vreau să mulţumesc celor care mă susţin şi au încredere în noi: Universitatea „Aurel Vlaicu”, prin rector Ramona Lile; Dey Security, prin Daniel Leş; TP Real Estate, prin Claudiu Potoreţ; dar şi prietenul meu Dorel Căprar” – spune Ruben Stoia, „sufletul” sportului cu mănuşi din oraşul nostru.
Trimite articolul
XInca un viitor bataus in oras , parca golanii astia nu se pot descurca si singuri , de organizare mai au nevoie .