Despre adaptabilitatea programului judokanilor a vorbit antrenorul Dorin Drimbe: „Le-am dat câteva teme zilnice, de pregătire fizică şi de procedee, iar de luni am să le cer celor mai avansaţi să îmi trimită în format video cum se pregătesc. Am schimbat planul de pregătire, pentru că acum suntem într-o perioadă de tranziţie. După Paşte vom intra practic în etapa de pregătire intensă, le voi cere măsurători, greutate, talie etc. Vor trebui să dea norme de control. Prevăd că toate etapele finale care trebuiau să fie în această perioadă a anului se vor muta în toamnă. Vreau să cred că din luna septembrie vor reveni toate la normal”.
Competiţii amânate
Mai marii Federaţiei Române de Judo au luat decizia amânarii tuturor evenimentelor programate pentru lunile martie şi aprilie, printre care Adunarea Generală FRJ, Campionatul Naţional de Seniori şi Campionatul Naţional U21. Acestea vor fi reprogramate numai după ridicarea restricţiilor impuse de către autorităţi. De asemenea, în urma deciziei Federaţiei Internaţionale de Judo, toate evenimentele sportive, inclusiv cele continentale, programate a se desfăşura în lunile martie şi aprilie, au fost anulate sau amânate. În acest context, Campionatele Balcanice de seniori şi cadeţi vor fi reprogramate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!