Pentru Roli a fost-din nou-o zi specială, el alergând chiar de ziua sa. Şi nu a făcut-o deloc rău, terminând pe un onorabil loc 78 (la general) şi 19 (la categoria sa de vârstă) din cei 8 500 de alergători prezenţi la start.
Roli este obişnuit cu astfel de evenimente unice. La Semimaratonul Aradului a particpat chiar în ziua nunţii sale, la Semimaratonul de la Oradea a particpat în ziua în care s-a născut fiica sa, Ariana, iar acum a alergat chiar de ziua lui. Cadoul a fost pe măsură: cu timpul de 2:43:57, Roland Unterweger şi-a bătut propriul record. „Mi-am bătut recordul personal, un cadou frumos de ziua mea, dar nimic nu se compară cu minunea noastră, Ariana. Ea este cadoul cel mai frumos”, a postat Roli pe facebook.
Prietenul său, Dacian Todincă a terminat cu un timp excellent, 3 ore şi 17 minute, în timp ce arbitrul de fotbal Flavius Mocanu a încheiat şi el cursa în 4:33:19, astfel că toţi cei trei arădeni şi-au atins obiectivul propus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!