ARAD. Tribună plină la meciul de debut al tenismenului arădean Marius Copil (22 de ani) la a treia ediție a turneului BRD Arad Challenger (premii de 30.000 de euro + H), care se dispută la baza Activ din cartierul Subcetate. Arădeanul, clasat pe locul 134 mondial, s-a duelat cu o mare speranță a tenisului românesc, clujeanul Patrick Ciorcilă, ajuns la 16 ani pe locul 776 ATP, ce a oferit o replică mult peste ateptări, însă s-a retras în setul secund, datorită unor probleme respiratorii, la scorul de 6-4, 3-4 în favoarea sa.
„Nu m-am așteptat ca Patrick să joace așa de bine. Dacă o să continue în același fel, îl văd sus în clasamentul mondial. În ceea ce privește evoluția mea, vremea și terenul nu au favorizat stilul meu de joc, însă sper să mă adaptez acestor condiții, iar în meciul viitor să joc mai bine”, a declarat, la finalul unui joc încheiat după o oră și 13 minute, Marius Copil. Arădeanul va juca, în turul secund, cu învingătorul jocului Alexandru Luncanu – Gerald Melzer (Austria).
Pariul lui Hărădău
Cel mai interesant moment al zilei de ieri a fost oferit de directorul turneului, Dumitru Hărădău, care a pariat că Marius Copil va câștiga turneul de la Arad. Pariul a fost pus chiar cu arădeanul, dar și cu un alt component al echipei de Cupa Davis, Victor Crivoi.
Rezultate
În celelalte jocuri de azi: Veic (Croația) vs Skugor (Croația) 1-6, 7-6(4), 6-2, Albot (R. Moldova) vs Polansky (Canada) 6-7(6), 6-3, 6-4, Jaziri (Tunisia) vs Campozano (Ecuador) 7-5m 6-2, Bagnis (Argentina; campionul de anul trecut) vs Clezar (Brazilia) 6-3, 7-6(5) şi Gerald Melzer (Austria) – Alexandru Luncanu 6-2, 6-3.
UPDATE: Principalul favorit, neamţul Tobias Kamke, s-a retras de la BRD Arad Challenger. Acesta a invocat probleme stomacale. Un alt tensimen care a spus pas turneului arădean este canadianul Dancevic.
Programul zilei de miercuri
Terenul central, ora 11
Dancevic (CAN) vs Cipolla (ITA)
Kamke (GER) vs Riba (ESP)
nu înainte de ora 15.00
Renavand (FRA) vs Crivoi (ROU)
nu înainte de ora 17.00
Ungur (ROU) vs Sandgren (USA)
Klahn (USA)/Yang (TPE) vs Kraila/Luncanu (ROU)
Terenul 1, ora 11
Zivkovic (USA) vs Rufin (FRA)
Miron (ROU) vs DePaula (BRA)
nu înainte de 14.30
Andreozzi (ARG) vs Desein (BEL)
Melzer (AUT)/Pavic (CRO) vs Cluskey (IRL)/Walsh (GBR)
Terenul 3, ora 11
Eysseric (FRA) vs Torge (ROU)
Klahn (USA) vs Pashanski (SRB)
nu înainte de 14.30
Albot (MDA)/Cipolla (ITA) vs Bagnis (ARG)/Campozano (ECU)
CITESTE SI:
Copiii au schimbat mingi cu… Copil
Citiți principiile noastre de moderare aici!