Divizionarele C din judeţul nostru au meciuri importante la finalul acestei săptămâni. La Cermei, chiar s-a produs un şoc, după demisia lui Mircea Aslău. Pe banca tehnică au venit Roland Nagy şi Radu Anca, însă chiar înaintea unui meci “imposibil”, pe terenul celor de la Şcolar Reşiţa, o candidată importantă la promovare.
Anca: “Adunăm informaţii”
Antrenorul principal al lui LT Cermei, Radu Anca (foto) spune că se va încerca să se scoată maximum din meciul de la Reşiţa, sâmbătă, la ora 17. “Suntem în faza în care culegem informaţii despre Şcolar, însă e destul să spunem că e susţinută de oraş, iar director tehnic este Dorinel Munteanu. Timpul e scurt, dar încercăm să ne pregătim cât mai bine de acest meci. Vom încerca să scoatem maximum posibil, ar fi excelent pentru moralul jucătorilor noştri. Am făcut până acum doar trei antrenamente, îi cunosc în majoritate pe băieţi, însă nu ştiu exact cum se exprimă în teren, mai ales că avem mulţi tineri la echipă. E un plus că a revenit Norbert Varga, aşteptăm meciul să vedem cum ne vom exprima”, ne-a declarat Radu Anca.
Sebişenii, o singură variantă
Cea mai bine clasată dintre echipele arădene, Naţional Sebiş are meci acasă, vineri, de la ora 17. Adversar e satelitul celor de la ACS Poli Timişoara. În mod normal, elevii lui Călin Cojocaru nu au cum să se încurce, formaţia de pe Bega având în componenţă jucători tineri şi foarte tineri, care nu au prea confirmat de-a lungul campionatului. Iar ca să continue drumul spre promovare, Naţional are doar o singură variantă, cea a victoriei.
Cetate Deva vine la Şiria
Echipa antrenată de Ousmane N Doye încă mai speră la promovare, după ce a încurcat pe Şcolar Reşiţa etapa trecută. UTA II are, aşadar, meci greu la Şiria, sâmbătă, de la ora 17, însă nu e imposibil să asistăm la o surpriză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!