Între 13 şi 17 ianuarie oraşul Velenje din Slovenia va fi gazda primului concurs din Circuitul Mondial Pro Tour la tenis de masă, printre participante fiind sportiva ultimilor ani în judeţul Arad, Daniela Dodean.
Alături de reprezentanta CSM Arad, România îi va avea la Velenje pe: Elisabeta Samara, Cioti, Crişan, Petrescu şi Filimon. Daniela Dodean va concura în toate cele trei probe ale concursului: simplu, dublu (senioare) şi Under 21. La ediţia din 2008 aceasta a fost campioană mondială la Under 21, în întrecerea de simplu a senioarelor clasându-se pe locul 26, respectiv poziţia şase în proba de dublu, alături de constănţeanca Elizabeta Samara, ambele colege la clubul italian Sandonatese. Tot în această lună, participanta la JO de la Beijing, va mai concura la Openul din Danemarca, care se va desfăşura între 21-25 ianuarie la Frederikskavn.
Arădenca ocupă cea mai bună poziţie a carierei, locul 32 mondial, conform clasamentului IITF rezervat senioarelor, dat publicităţi în această săptămână. Fratele Danielei, Adrian ocupă locul 347 mondial, fiind al cincilea jucător român în ierarhie, după Adrian Crişan (locul 28), Andrei Filimon (84), Constantin Cioti (88) şi Lucian Filimon (276).
PROGRAM PRO-TOUR 2009
13-17 ianuarie Slovenia
21-25 ianuarie Danemarca
11-15 februarie Kuweit
17-21 februarie Qatar
11-15 martie India
19-22 martie Germania
27-31 mai Belarus
3-7 iunie China
11-14 iunie Japonia
1-5 iulie Brazilia
7-10 iulie Maroc
12-16 august China
19-23 august Korea
28oct-1 noiembrie Anglia
4-8 noiembrie Rusia
18-22 noiembrie Suedia
25-29 noiembrie Polonia
17-20 decembrie Turneul Final
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!