În prima etapă a Joola European Nations
League la tenis de masă echipa feminină a
României va juca în deplasare cu echipa
similară a Croaţiei. Pentru acest meci,
antrenorul Viorel Filimon a convocat următoarele
sportive: Dodean Daniela (CSM Arad), Samara Elizabeta
şi Hirici Cristina. Partida va avea loc
astăzi în localitatea Split, iar în
urma supunerii la vot, sistemul de joc este cel
utilizat în Liga Germană: patru simpluri
şi un dublu. Sportivii A şi X nu
participă în partidele de dublu şi
câştigă echipa care ajunge prima la
trei.
Daniela Dodean (locul 34 mondial) şi colegele sale
fac parte din prima divizie a acestui European pe
echipe, alături de: Austria, Croaţia,
Germania, Ungaria, Italia, Olanda şi Spania.
Din tabăra gazdelor va lipsi celebra Sandra Paovic
(locul 52 mondial), care a suferit recent un accident
de maşină, fiind încă în
stare gravă la spital. Cu ocazia partidei
susţinute în compania româncelor,
organizatorii vor încerca să deschidă
un cont special de ajutor pentru Sandra, a cărei
spitalizare şi tratament costă peste trei
sute de mii de euro.
În competiţia masculină, astăzi,
la Constanţa, cu începere de la ora 21.00,
România întâlneşte Cehia,
disputa fiind transmisă în direct de GSP TV.
Din echipa ţării noastre face parte şi
arădeanul Adrian Dodean, proaspăt transferat
în Germania, la clubul Werder Bremen. Celelalte
dueluri din elita băieţilor sunt:
Belarus-Germania, Rusia-Suedia şi
Austria-Danemarca.
Tot din sportul cu mingea de celuloid, arădeanca
Andreea Dodean (CSM) a ocupat locul 11 la concursul
România Top 12 desfăşurat la
Constanţa şi câştigat de localnica
Elizabeta Samara.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!