HEUSDEN-ZOLDER. Denis Both, de la Clubul Sportiv Municipal Arad, a urcat pe prima treaptă a podiumului la „Night of Athletics” – World Continental Tour Bronze, în Belgia.
Atletul arădean a trimis sulița la 73,70 de metri și a câștigat competiția, chiar dacă a avut probleme cu drumul spre Belgia. I-a fost anulat zborul și a reușit să ajungă la destinație cu doar câteva ore înainte de concurs și nu a mai avut timp să se odihnească după drum.
Both i-a avut alături pe podiumul de premiere pe cehul Martin Konecny, care a aruncat sulița la 71 de metri, și pe slovacul Maximilian Slezak, care a încheiat competiția cu 70,93 de metri. Au mai fost în concurs reprezentanți ai gazdelor și un atlet din Marea Britanie, care au aruncat sub 70 de metri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!