Nelipsită de pe podiumurile de premiere ale competiţiilor la care participă, alergătoarea Denisa Mateuca a reuşit, la finele săptămânii trecute, o performanţă demnă de toată lauda. Sportiva de 28 de ani a reuşit să câştige două crosuri în tot atâtea zile, la Sibiu, respectiv, Petriş.
Sâmbătă, la Sibiu, în cadrul Maratonului Internaţional, au participat peste 900 de alergători. În proba de 10 Km feminin, Denisa Mateuca a avut un traseu dur de parcurs, pe multe din străzile oraşului, finalul cursei găsind-o cu lacrimi în ochi de bucurie pe stadionul Hermannstadt, trecând prima linia de sosire.
Duminică, King’s Cross-ul de la Petriş, i-a oferit prilejul valoroasei alergătoare din Arad să-şi demonstreze că poate aborda şi curse cu diferenţe de nivel semnificative. Dovadă faptul că a fost cea mai rapidă reprezentantă a sexului frumos pe distanţa de 12 km, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere în competiţia Open feminin.
„Dacă la Sibiu, am vizitat oraşul alergând, la Petriş am alergat pe un traseu variat, în care am învins căldura și dealul ocupând poziția a întâia. Am trăit momente frumoase, iar povestea merge mai departe” – ne-a declarat Denisa Mateuca.