Este vorba despre cel mai prestigios concurs atletic rezervat copiilor sub 16 ani din Europa, care în această ediție a adunat la start peste 2000 de concurenți de pe „Bătrânul Continent”.
Campioană naţională de tetratlon, Denise Bejan a avut o comportare remarcabilă în proba de 800 de metri din 80 de sportive înscrise. Ea s-a clasat pe un onorant loc 4, oprind cronometrul la 2.25,21 (cel mai bun timp al carierei), podiumul „mini-campionatului european” fiind: 1.Hannah Maneck, Germania (2.22.88), 2.Daria Skowronska, Polonia (2.23.20), 3.Dorothes Dafbujanova, Cehia (2.23.21).
Denise a luat startul şi în proba de săritura în lungime, unde a avut a 11-a performanţă din concurs, calificându-se în finala B. Din păcate a trebuit să se retragă, finala suprapunându-se cu lupta pentru medalii în proba de 800 de metri.
Un alt sportiv pregătit de prof. Olivia Brosovszki prezent în competiţia europeană, Emanuel Laza a fost al 13-lea în cursa de 1500 de metri, cu timpul de 4:42:34.
Citiți principiile noastre de moderare aici!