S-a terminat vacanța și pentru echipele arădene din C8. În acest weekend, s-a reluat campionatul, cu etapa a XVI-a, cu o „ciocnire” între cele mai bune formații din județul nostru. De notat că meciurile se dispută azi, de la ora 15.
Lipova – Pecica
Fără doar și poate, partida dintre Șoimii și Progresul are o importanță aparte. Oaspeții sunt pe locul 4, deci pe loc de play-off, dar – după acest joc – întâlnesc „Poli” Timișoara și FC Bihor. Pecicanii au doar două puncte avans în fața celor de la Phoenix Buziaș, care au de partea lor rezultatele directe, dacă cumva echipele vor termina la egalitate de puncte.
Așa stând lucrurile, trei puncte sunt imperios necesare pentru elevii antrenați de Dan Stupar. Sigur, printr-o conjunctură, adică matematic vorbind, Șoimii Lipova are șansa ei, să bată tot până la final, Progresul și Buziaș să piardă tot. E limpede, ne așteaptă un meci extrem de interesant.
Socodor – Periam
Fără victorie, încă din etapa a II-a, CS Socodor tot speră să mai aducă puncte, dar nu prea reușește. Avântul Periam e o vecină de clasament, sunt două puncte diferență între ele, așa că o victorie a gazdelor ar produce rocada între cele două formații. Însă, va fi foarte greu, deoarece trupa antrenată de Cameniță și Darazs nu s-a întărit cu advevărat în iarnă, iar salvarea de la retrogradare pare a fi o himeră.
„Poli” – LT Cermei
Alt meci cu o mare favorită, echipa gazdă. E drept, „Poli” Timişoara are ceva absențe în lot, jucători suspendați și accidentați, dar chiar și așa meciul e de 1 solist. Dar, „sămădăii” par că și-au găsit un echilibru în lot, au venit destul de mulți jucători noi, rămâne de văzut dacă și pe teren rezultatele vor fi pe măsură.
FC Bihor – ACB Ineu
Cu mari probleme financiare, ineuanii sunt ultimii în clasament și nu mai au ce spera, poate doar să ducă la bun sfârșit acest campionat. Nu mai e necesar să spunem că bihorenii sunt mari favoriți în acest joc, iar trupa antrenată de Cristi Sculici are misiunea de a încerca să producă surpriza. Pentru că, de aceea e fotbalul frumos.
Citiți principiile noastre de moderare aici!