Nu mai vorbeşte cu Massone
De la bun început, Mugur Ilisei spune ce a condus la dezastrul de acum.
„Să ştiţi că eu nu mai vorbesc cu domnul Massone, m-am certat cu el de o săptămână. Din punctul meu de vedere, nici nu mai am ce vorbi. Totul a plecat de la faptul că i-a lăsat pe jucătorii străini în Gara CFR Arad fără niciun leu în buzunar, le spunea să vină la Curtea de Argeş. Făceau chetă, să aibă bani de bilete. E inadmisibil aşa ceva. I-am spus verde în faţă ce am avut de spus, el s-a supărat, dar nu am ce să-i fac. Din această cauză a plecat și antrenorul Jovanic, acesta fiind uluit de ce se poate întâmpla.” – spune Ilisei.
Mutarea eşuată
Problemele mari au apărut după ce mutarea la Curtea de Argeş a eşuat. „Am vorbit personal cu primarul de acolo, a fost de acord în primă instanţă. Apoi, la primul antrenament, a venit să ne spună că mutarea echipei nu mai e de actualitate. A căutat tot felul de scuze, că nu există cale legală, după care mi-a spus că a cerut informaţii despre Massone, iar acesta nu prezintă niciun fel de garanţie. Aici s-a rupt totul” – mai spune Ilisei.
Problema juniorilor
Şoimii Pâncota este la un pas de a fi exclusă din campionat şi din cauza juniorilor, care nu s-au prezentat la nenumărate meciuri. Ilisei explică: „Din păcate, nu s-au găsit soluţii la nivelul juniorilor A şi B, iar asta ne-a tras mult înapoi. Dacă nu se găsesc soluţii rapide, oricum nu se mai poate continua. Iar eu nu văd nicio variantă de rezolvare a situaţiei”.
Boală lungă, moarte sigură
Mugurel Ilisei a spus că varianta ce se vehiculează prin Arad, că vine Massone cu 40.000 de euro a auzit-o de zeci de ori.
„Nu-i ceva nou. Ştiu că vine cu 40.000 de euro, îi aruncă jucătorilor în faţă şi le spune că nu au caracter. Am auzit asta de o grămadă de ori, doar că acest lucru nu s-a întâmplat. Nu văd cum se mai poate continua. Ştiu doar că jucătorii au primit un sms să facă tot posibilul să meargă la meciul de la Suceava. Însă, cum, cu ce, cine se va ocupa? Boală lungă, moarte sigură, vă spun eu sigur” – a conchis Ilisei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!