Campionatul de baschet feminin se apropie de final, numele campioanei urmând a fi cunoscut în următoarele zece zile, existând doar două variante: BC ICIM Arad sau CSM Satu Mare. Dacă gruparea din Arad are şapte titluri în palmares, clubul din Sătmar ar realiza o premieră în cazul unei reuşite. În prezent trofeul este deţinut de un club care nu mai există, MCM Târgovişte, grupare care acum un an de zile visa la Euroligă, iar la doar câteva luni după aceea s-a desfiinţat!
Arădencele şi sătmărencele îşi dispută primele două episoade ale finalei (se joacă în sistemul „cel mai bun din cinci partide”) la Satu Mare, astăzi şi mâine, prima întâlnire fiind transmisă în direct de DigiSport Plus. Arbitrii partidei sunt Marius Ciulin şi Adrian Habor, comisar FRB fiind Radu Bucerzan (Timişoara).
A doua întâlnire dintre CSM Satu Mare şi BC ICIM va fi transmisă înregistrat, miercuri de la ora 22.00, pe acelaşi canal TV, după meciul din play-off-ul masculin dintre CSU Asesoft Ploieşti şi BCM Piteşti. Tot miercuri, dar de la ora 18.00, pe TVR 3, este transmis jocul Steaua – BC Mureş.
Două dintre jucătoarele Aradului se regăsesc între principalele marcatoare ale campionatului, veterana Monika Broşovszky-Boriga acumulând 298 de puncte, iar internaţionala Cristina Ciocan 267 de puncte. Lidera ierarhiei este rapidista Florina Diaconu, care a contribuit cu 27 de puncte la succesul Rapidului în primul joc pentru locurile 5-6, realizat chiar pe terenul BC Alexandria, scor 62-46. În celelalte meciuri de clasament disputate ieri: SCM Craiova – Olimpia 76-63 (locurile 7-8) şi Sepsi – BCM Bega Timisoara 75-61 (locurile 3-4), în acest ultim joc timişoreanca Ancuţa Stoenescu reuşind 30 de puncte! Alte evoluţii apreciate au avut două echipiere ale Craiovei, americanca Matthews reuşind 22 de puncte şi 12 recuperări, iar ex-arădeanca Anca Şipoş totalizând mai multe recuperări (15) decât puncte (12). Tot un double – double a mai realizat şi pivotul Alexandriei, Viorela Rus, 11 puncte şi 13 recuperări, insuficiente însă pentru victorie.
Dan Lazăr
TOP 25 MARCATOARE
1. Florina Diaconu (Rapid) 614
2. Nevena Saponjic (BC Alexandria) 539
3. Ancuţa Stoenescu (Timişoara) 514
4. Viorela Rus (BC Alexandria) 441
5. Eniko Tarţa (SCM Craiova) 439
6. Anca Şipoş (SCM Craiova) 407
7. Ildiko Vass (Sepsi) 404
8. Gabriela Cursaru (Olimpia) 402
9. Anne Marie Părău (Sepsi) 357
10. Cristina Perţa (Rapid) 346
11. Alina Chivu (BC Alexandria) 340
12. Janina Simionca (SCM Craiova) 326
13. Natalia Burlakova (Rapid) 322
14. Ioana Gavra (CSM U Oradea) 318
15. Cristina Bigica (Olimpia) 311
16. Florentina Ardeleanu (Sepsi) 307
17. Monika Broşovszky-Boriga (ICIM)298
18. Doiniţa Panait (Poli Naţional Iaşi) 283
19. Bjork (CSM Satu Mare) 282
20. Bianca Vescan (Sepsi) 283
21. Laura Bocoş- Budean (Timişoara) 281
22. Andreea Orosz (CSM Satu Mare) 278
23. Flavia Ferenczi („U” Cluj) 277
24. Monica Urse-Ivan (Braşov) 270
25. Cristina Ciocan (ICIM Arad) 267
D.L.
Citiți principiile noastre de moderare aici!