„Totul a pornit de la Cupa Femina şi succesul de care s-a bucurat această competiţie. A fost scânteia care a dat naştere unei echipe de perspectivă, formată din jucătoare care iubesc sportul rege” – a spus Dorel Cura, în deschiderea conferinţei de presă susţinută, joi, la sediul AJF Arad, cu ocazia debutului în Divizia A a echipei FC UTA – Tânăra Doamnă.
În continuare, Ioan Hamza, directorul sportiv al grupării, a punctat principalele aspecte din viaţa echipei, invitând arădenii să susţină echipa de fotbal feminin a Aradului la debutul în Divizia A, programat duminică, ora 11, pe stadionul UTA, împotriva echipei Avântul Reghin. S-a trecut în revistă şi excelenta colaborare cu şcolile din Chişineu Criş şi Sântana, centre care ar putea furniza jucătoare la echipa pregătită de Gigi Cameniţă. Apropo de acesta din urmă, el a declarat: „Am găsit jucătoare pregătite, dar şi unele cu destule carenţe tehnico-tactice şi chiar fizice. Încercăm să ne punem la punct din mers, iar după cantonamentul din iarnă, lucrurile să se îmbunătăţească”.
20 de jucătoare
Pentru debutul de sezon, UTA – Tânăra Doamnă va conta pe următoarele jucătoare: Floare Lihet (căpitan al echipei, jucătoare care a evoluat şi la CPL Arad în urmă cu 15 ani), Mădălina Chiş (cochetează deja cu lotul naţional de junioare), Andrada Vanu (o fostă handbalistă care a ales fotbalul) – toate prezente la întâlnirea cu presa – , Monica Meszaros, Monica Magocs, Emilia Banda, Andreea Tănăsie, Mihaela Vosloban, Nicoleta Pârv, Diana Lupşa, Sorina Anuţescu, Camelia Dobromirescu, Roxana Danciu, Iana Crişan, Eugenia Anghel, Diana Mladin, Andreea Bulz, Denisa Vlăduţ, Daniela Mureşan şi Patricia Haica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!