S-a tras cortina peste meciurile Ligii a III-a din acest an. Lucrurile nu au stat deloc așa cum și-au propus majoritatea echipelor arădene, deoarece doar Șoimii Lipova a câștigat. În rest, doar eșecuri.
ACB Ineu – „Poli” 0-1
Nu ne-am făcut mari speranțe pentru un rezultat bun al gazdelor, dar nu mult a lipsit să asistăm la o remiză. Mai mult decât atât, în prima repriză, Șerban putea marca în două rânduri, dar nu a fost cu noroc pentru jucătorul ineuan.
În prelungirile meciului, oaspeții au dat lovitura, însă după o gafă monumentală a portarului Merșca. Era minutul 90+3 când Haloș a centrat în careu, portarul gazdelor a ieșit, a încercat să boxeze, dar mingea ștearsă ușor a ajuns în propria poartă.
După încheierea jocului, Banam a fost eliminat, după ce a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, la capătul unei altercații între jucători.
Peciu Nou – Socodor 3-0
Scor de neprezentare, dar vizitatorii au reclamat arbitrajul, mai precis o fază din prima repriză, când nu au primit penalty. Era min. 30, când Câmpan a căzut în careu, dar a primit doar gartonaș galben, pentru simulare. Apoi, Peciu Nou a deschis scorul, pentru ca imediat după pauză Câmpan să fie eliminat, după al doilea cartonaș galben. Amfitrionii s-au dezlănțuit și a mai marcat de două ori, scorul final fiind 3-0.
LT Cermei – Lipova 0-2
Meci fără istoric la Cermei, acolo unde Șoimii Lipova avea 2-0 încă de la pauză, prin golurile marcate de Ciubăncan și Gavra.
„Sămădăii” puteau reduce din handicap, imediat după pauză, dar Piț a ratat incredibil. Oaspeții au închis meciul în min. 72, prin același Ciubăncan.
Pecica – Buziaș 1-2
Nu a fost să fie pentru elevii lui Dan Stupar. Progresul a pierdut exact atunci când nu trebuia, iar lupta pentru locul 4 revine în actualitate.
Phoenix Buziaș a deschis scorul din penalty, în min. 76, iar în min. 90 era 0-2. Golul gazdelor a venit târziu, în al treilea minut de prelungiri, Arsene transformând o lovitură de pedeapsă.
Acum, Pecica va trebui să aștepte meciurile de anul viitor, pentru a vedea dacă ajunge, totuși, în play-off.
Citiți principiile noastre de moderare aici!