Azi, trei dintre echipele arădene au evoluat în deplasare. Cel mai important meci l-a avut Șoimii Lipova, care nu a reușit să se impună la Cugir, deși a condus-o pe Metalurgistul.
Cugir – Lipova 1-1
Începutul meciului a aparținut gazdelor, care au ratat de trei ori, incredibil, în aceeași fază (min. 6), pentru ca peste un sfert de oră Filip să pareze miraculos un șut al lui Păcurar. Contrar cursului jocului, în min. 28, Lipova a deschis scorul, Istrate marcând cu un șut de la marginea careului mare: 0-1.
Partea secundă a fost începută bine de gazde, care au dominat, dar în min. 54 au rămas în zece oameni, Vărărean fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Și așa, Metalurgistul a insistat, Lipova nu a profitat de avantajul omului în plus, iar în min. 69 a venit egalaraea, Șăucă înscriind din careul mic: 1-1. Gazdele puteau da lovitura în min. 83, dar Cârstean a ratat incredibil, singur cu portarul, iar în prelungiri Lazea a șutat sub bară, dar portarul a respins.
Flavius Sabău i-a trimis în teren pe următorii: Filip – Stoin, Bercu, Vasiu, Filimon – Poiană, Lazea, M. Popa, D. Rusu – Istrate (Marton) – Trabalka.
Lugoj – Crișul 0-1
Așa cum era de așteptat, elevii antrenați de Adrian Abrudean au reușit să invingă una din codașele clasamentului. Blazonul a fost apărat cu ajutorul lui Piț, care a reușit un euro-gol, în minutul 19.
Crișul: Dagău – Sabău, Pavel, Siminic – Ciornei (Lazăr), Ianc (Clej), Gâlcă, Suslak – Piț, Modan (Matei), Bozian (Magici).
Avrig – Sebiș 0-1
Echipa lui Cristi Todea continuă să surprindă, ultima ispravă fiind victoria cu 1-0 de la Avrig, unicul gol al partidei purtând semnătura lui Szekely (min. 45). E drept, gazdele au avut câteva ocazii bune, dar important e scorul.
Sebiș: Horvat – Onuțan, Lezeu, Forisz, Dărăban – Ciochină, Ember, Mateucă, Vereș – Enciu, Szekely (Petculescu).
Citiți principiile noastre de moderare aici!