Iniţial, organizatorul principal, Petre Botiş, primise telefoane de confirmare a participării de la 12 echipe, însă schimbarea de ultim moment a locaţiei şedinţei i-a luat pe reperezentanţii celorlalte grupări prin surprindere.
La sediul fostului club Romvest, unde gazdă a fost Ioan Ienciu, pe lîngă reperezentanţii echipelor de minifotbal a fost invitat şi Ionuţ Popa, pentru experienţa lui în organizarea unor astfel de competiţii.
La prima întâlnire s-a hotărât ca vârsta minimă de participare în cadrul unei echipe să fie de 16 ani, iar la competiţie să aibă voie să evolueze şi jucători legitimaţi .
Echipele participante sunt obligate să prezinte un tabel nominal cu toţi jucătorii aflaţi în lot, iar pe teren vor fi prezenţi 5 jucători de câmp plus un portar. Fiecare jucător va trebui să aibă o copie după buletinul de identitate , pe spatele căreia va fi trecută viza medicală de la medicul de familie. Singura perioadă de transfer s-a stabilit a fi între tur şi retur.
Mai multe detalii privind regulamentul de joc şi modul de organizare se vor dezbate în şedinţa viitoare care a fost programată pe data de marţi, 22 ianuarie, la Baza sportivă „ Ionuţ Popa”, din cartierul Subcetate.
Până atunci se mai pot înscrie şi alte echipe. Numerele de telefoane disponibile sunt:0730813546 şi 0743222486.
Citiți principiile noastre de moderare aici!