METZ. Daniela Dodean Monteiro își poate trece în palmares titlul în liga franceză de tenis de masă alături de Metz TT. Arădeanca și colegele sale joacă duminică returul finalei, pe terenul lui Saint Denis US 93 TT 1, echipa care a câștigat sezonul regulat.
Metz TT a făcut un prim pas spre titlu după ce a câștigat cu 3-2 prima manșă a finalei, pe propriul teren. Daniela Dodean Monteiro a contribuit cu un punct la victorie, contra slovacei Barbora Balazova. A fost condusă cu 0-2 la seturi (cedate la 11 și 7), dar a revenit și le-a câștigat pe următoarele trei la 9, 8 și 9. Și celelalte două puncte ale lui Metz au fost obținute tot după reveniri de la 0-2, de Adina Diaconu cu aceeași Balazova și de Wu Jiaduo cu Prithikei Pavade. Pentru St. Denis punctele le-a reușit Yang Xiaoxin, 3-0 cu Dodean și 3-1 cu Diaconu.
Daniela Dodean Monteiro va pleca la finalul acestui sezon de la Metz TT, echipă cu care a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor. Arădeanca se va întoarce la Saint Quentin, pentru care a mai evoluat în trecut. Jucătoarea legitimată și la CSM Arad a luptat în drumul spre finala Pro Dames cu viitoarea sa echipă și a fost decisivă. În turul câștigat cu 3-2 de Metz a contribuit cu un punct, iar în retur a câștigat ambele meciuri, inclusiv jocul decisiv din penultimul act.
Foto: Metz Tennis de Table facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!