BUCUREŞTI. Federaţia Română de Gimnastică a stabilit topul performerilor pe anul ce tocmai îl încheiem, pe baza rezultatelor naţionale şi internaţionale. Spre bucuria noastră, doi sportivi arădeni au prins TOP 10.
Astfel, la gimnastică artistică feminină, Marcela Cercea (CS Municipal Arad) – sportivă pregătită de Carina Franiov şi Ciprian Hegyi – o ocupat locul 10. Gimnasta de doar 14 ani este componentă a lotului național de junioare de la Deva și a luat în acest an trei medalii de aur la Campionatele Balcanice pe categorii de vârstă de la Istanbul (Turcia): cu echipa României, la individual compus și în finala de la sol. Nominalizată şi printre laureaţii anului la CS Municipal Arad, Marcela Cercea este triplă medaliată națională la junioare: aur la sol, argint la sărituri și bronz la individual compus.
Aradul are reprezentant în Top 10 național și la gimnastică aerobică, pe Vlăduț Popa (CS Universitatea), clasat pe locul 7. Pregătit la club de Ramona Haidu, sportivul clubului universitar se poate lăuda cu două medalii europene de argint la nivel de seniori, una la aerobic dance, alături de alți sportivi români și una la echipe, cu naționala României. A mai câştigat aurul la aerobic dance la Cupa Mondială de la București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!