Moment important pentru sportul arădean, pentru trei dintre cele mai reprezentative cluburi, joi, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ. Primăria Municipiului, reprezentată de primarul Gheorghe Falcă, şi preşedinţii cluburilor de fotbal AFC UTA şi CS Atletico, precum şi a celui de baschet feminin, FCC ICIM, au semnat contractele de finanţare cu Centrul Municipal de Cultură Arad declarate eligibile la sesiunea II pe anul 2017. Vorbim despre sume consistente de bani, care contribuie decisiv la bugetele respectivelor cluburi.
„Faţă de anul 2014, de pildă, când UTA primea 308 mii euro, în acest an încasează 1,2 milioane euro, iar ICIM-ul de la 155 mii euro a ajuns la 306 mii euro, finanţările la categoria sportul de performanţă s-au dublat, chiar triplat, pe alocuri. Acest lucru a fost posibil odată cu dezvoltarea oraşului. Dacă adunăm banii alocaţi în cele două sesiuni (5.750.500 lei, respectiv, 2.927.000 lei) din 2017, rezultă un total de 8.677.500 lei, echivalentul a aproape două milioane euro” – a spus primarul Gheorghe Falcă.
UVVG, fidel baschetului
Echipa de baschet feminin FCC ICIM a primit 1.250.00 lei, sesiunea I şi 130.000 lei, sesiunea II, adică 306 mii euro, preşedintele Marcel Urban recunoscând aportul covârşitor al Primăriei la bunul mers al clubului. Prezent la acest moment festiv, prof. univ. dr. Aurel Darău, prorector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a lăsat „uşa deschisă” continuării colaborării cu echipa de baschet: „Rămânem deschişi faţă de sportul de performanţă, faţă de echipa de baschet a Aradului. Voi comunica preşedintelui Aurel Ardelean şi rectorului Coralia Cotoraci mesajul Primăriei şi al clubului de baschet, iar o decizie se va lua în Senatul Universităţii”. Acesta a fost completat de primarul Falcă: „Să fim optimişti. Astfel de discuţii s-au purtat în fiecare an, dar UVVG a demonstrat că este un partener fidel sportului de performanţă”.
80% din buget
Cu 3.350.000 lei în sesiunea I şi 1.950.000 lei, în sesiunea II, UTA a luat „potul cel mare” în domeniul finanţărilor nerambursabile pe 2017, echivalentul a 1,18 milioane euro. „Aceşti bani ne asigură liniştea financiară necesară pentru atingerea obiectivului, promovarea în Liga 1. Astfel, 80% din bugetul clubului e asigurat, fară de care UTA nu ar exista. Semnarea contractulului de finanțare între UTA și Primăria orașului Arad confirmă, încă o dată, că UTA este echipa orașului, iar finanțatorul principal și majoritar, cu 80%, este Primăria Arad, prin Centrul Cultural Municipal Arad” – a subliniat preşedintele AFC UTA, Florian Voinea. Completat de edilul Gheorghe Falcă: „În urmă cu câţiva ani, la iniţiativa mea, s-a pus bazele ONG-ului UTA. Este regretabil că astăzi, oameni din aparatul Primăriei nu mai fac parte din structura de conducere a clubului. Am constatat că atunci când sunt rezultate, promovări, meritul e al conducerii, iar când ceva nu funcţionează cum am vrea cu toţii, vinovat e primarul. Aş vrea să pun câteva întrebări celor din conducerea clubului, pentru că una am vorbit în birou despre locul de disputare al jocurilor din acest sezon şi altceva au declarat presei”.
Pe podium
În fine, reprezentantul CS Atletico, Bogdan Oneţ, a subliniat că 60% din bugetul clubului e asigurat din banii primiţi de la Primărie (85 mii euro în 2017), ceilalţi fiind „rezolvaţi” prin transferurile unor jucători. Clubul specializat în creşterea copiilor şi juniorilor ocupă un onorant loc trei la capitolul finanţări nerambursabile pe 2017.
Citiți principiile noastre de moderare aici!