Legitimată la clubul arădean Washi-No-Ma (sensei Iosif Fordon, 2 DAN), Ana Maria Liontescu a confirmat argintul european cucerit în acest an. Sensei Iosif Fordon aduce mulţumiri tuturor celor care au făcut posibilă deplasarea sportivei în Polonia şi lansează o invitaţie către cei care doresc să se iniţieze în tainele acestui sport, având-o ca model pe Ana Maria Liontescu, luni şi miercuri, ora 18, la Şc. Gen. 21, iar sâmbăta şi duminica, ora 18, la Sala Gloria.
Dubla campioana mondiala!
LODZ. Oraşul polonez a găzduit, zile trecute, Campionatul Mondial de karate (ITKF), competiţie la startul căreia s-au prezentat sportivi din 31 ţări de pe toate continentele. Reprezentând România, Ana Maria Liontescu (16 ani) a obţinut o performanţă remarcabilă, câştigând două medalii de aur la categoria juniori, în probele de kata şi fuguko.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Actrița Michelle Trachtenberg, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Buffy, spaima vampirilor" și „Gossip Girl", a murit la vârsta de 39 de ani.
România
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, miercuri, cu 200.000 de lei postul Realitatea Plus și cu două amenzi a câte 20.000 de lei postul România TV, cu privire la încălcări ale legislației referitoare la asigurarea informării corecte și obiective a publicului.
România
Incidentul a avut loc miercuri, 26 februarie.
Local
Infinity Bolts – cea de a doua echipă de robotică a Liceului Național de Informatică Arad – a participat în acest weekend la regionala de vest din cadrul concursului FIRST Tech Challange România, organizat de Asociația Nație Prin Educație.
România
Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri seara la Parchetul General.
Local
Renăscută din propria cenușă, precum o pasăre Phoenix, echipa de robotică a Colegiului Național „Moise Nicoară” s-a calificat la etapa națională a concursului First Tech Challenge, care va avea loc la Pitești în intervalul 14-16 martie 2025.
România
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
10
Local
Doi tineri, de 26 și 28 de ani, din Arad, au fost reținuți de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Au reușit să obțină 39 de mii de lei de la victima lor.
Local
Echipa de robotică „Bit-Mo” a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad a participat în perioada 21-23 februarie 2025 la etapa regională a competiției First Tech Challenge desfășurată la CRAFT în Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!