ARAD. FCC Baschet UAV Arad luptă cu Rapid București pentru calificarea la turneul final al Cupei României de baschet feminin. Manșa tur are loc miercuri, 30 noiembrie, de la ora 18, la Sala Sporturilor „Victoria” din Arad. Intrarea este liberă, iar cei care nu pot ajunge la sală pot urmări partida în direct aici. Returul se va disputa pe terenul „feroviarelor” sâmbătă, de la ora 19.
„Galben-albastrele” au avut ghinion la tragerea la sorți, prinzând unul din cei mai grei adversari posibili. Față de ultimii ani, Rapidul a investit mult în acest sezon și a acaparat multe dintre jucătoarele autohtone. Cele două echipe s-au mai întâlnit în această lună la Arad, când gazdele s-au impus cu 67-61. La oaspete n-a jucat atunci una din cele trei straniere, americanca Motley. Formația de pe Mureș a readus-o între timp înapoi pe Ildiko Mîrne-Nagy, astfel că are mai multe opțiuni pentru jucătoarele autohtone și sub panou.
Arădencele au victorii pe linie în campionat, în timp ce bucureștencele au început cu trei succese la rând, dar au pierdut ultimele trei partide. Înfrângerea de la Arad a fost între două eșecuri ale Rapidului acasă, cu Sepsi și Olimpia Brașov.
Formația de pe Mureș și Rapidul s-au mai luptat în dublă manșă în sferturile Cupei României din ediția 2010-2011. Atunci ICIM trecea cu 186-94 la general și avea să câștige trofeul. Din jucătoarele care erau atunci pe teren sunt și acum în loturi la cele două echipe Ildiko Mîrne-Nagy, la Arad, și Florina Stănici (Diaconu), la Rapid. În 2012, duelul era pentru bronzul din cupă, „galben-albastrele” câștigând cu 61-42.
Celelalte dueluri
În primul tur al Cupei României 2022-2023 mai sunt programate duelurile: Centrul de excelență FRB – Agronomia București, CSTBv Olimpia CSU Brașov – CSM Târgoviște, CSM Alexandria – BC Sirius Mureșul Târgu Mureș, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe – CSM Constanța, Universitatea Cluj-Napoca – ACS KSE Târgu Secuiesc.
Câștigătoarele celor 6 „duble” se vor califica la turneul final de opt, la care vor obține biletele și cele mai bune două echipe învinse. Din acest motiv, toate meciurile retur se vor disputa de la aceeași oră, sâmbătă, la 19:00. Final 8-ul va avea loc în 25-27 februarie.
În Cupa României de baschet feminin se aplică regula româncelor din sezonul regular al campionatului. În prima repriză trebuie să fie minim două jucătoare autohtone pe teren, iar după pauza mare, una.
Citiți principiile noastre de moderare aici!