Ajunși în optimile competiției suprizelor datorită neprezentării la Arad a echipei CS Năvodari, Lions UVVG (liga a treia) trebuia să joace astăzi cu „bronzul” Superligii, Steaua București. Meciul programat pe un stadion aflat în paragină, „CPL”, din cartierul Grădiște, nu a mai avut loc pentru că clubul lui Valentin Epure nu a reușit să asigure o ambulanță dotată corespunzător, arbitrul bucureștean Nițulescu neriscând un nou caz „Grădinaru”.
Astfel, rugbiul arădean rămâne fără reprezentantă în Cupa României, după ce, la începtul acestei săptămâni, CS UAV s-a retras la aflarea numelui adversarei, campiona RCM Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!