BUCUREȘTI. Emanuel Laza a câștigat medalia de bronz în proba de 800 de metri la Campionatul Național U16 de atletism, disputat la București. Alergătorul de la CS Universitatea Arad a terminat cursa în 2:07.81 și a fost foarte aproape de medalia de argint, pe care a luat-o Matei Lazăr (CS Rapid București), cu 2:07.69. David Cozma (ACS Atletich Aiud) a devenit campion național cu 2:04.46. Alți doi arădeni au alergat în această probă, fiind cu un an mai mici. Alexandru Blidar (CSU Arad) a fost pe 15, cu 2:15.20, iar David Neica (CSȘ Gloria Arad), pe 16, cu 2:17.41.
Raul Lauric a fost la un pas de podium la aruncarea ciocanului. Sportivul de la CSȘ Gloria Arad a încheiat concursul cu 50,96 metri, din a 5-a încercare. A mai avut 49,48 metri la prima, iar celelalte patru au fost anulate. Medaliile au mers la atleții de la CS Viitorul Vaslui, Tiberiu Conduraru (58,85 metri), Ovidiu Mogos (54,12 metri) și Mihai Filipescu (52,65 metri). Lauric a concurat și la aruncarea suliței, unde s-a clasat pe locul 8, cu 32,18 metri la a treia încercare, singura validă a sa. Pe podium au urcat Narcis Popescu (LPS Roman, CA Roman, cu 56,16 metri), Vlad Dima (CSȘ Tulcea, 47,24 metri) și David Marin (CSȘ C. Istrati Câmpina, 37,90 metri).
Simina Simon, de la CSȘ Gloria Arad, a încheiat pe locul 5 la aruncarea ciocanului, cu 36,93 metri, la a 5-a încercare. Arădeanca, cu un an mai mică, a mai avut o aruncare valabilă, a patra, de 34,90 metri. Pe podium au fost Adina Fîrţală (CS Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Giurgiu, cu 48,27 metri), Ștefania Bucătaru (CS Viitorul Vaslui, 47,92 metri) și Alexa Badea (CSȘ Dinamo București, 44,83 metri). Robert Matus (CSȘ Gloria Arad) era înscris la săritura în lungime, dar n-a mai luat startul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!