Zece minute mai târziu, Daniel Popa marchează cu capul din careu, după un şut respins al lui Miţiţi. Oaspeţii nu cedează şi tripleta Berar-Radu Popa-Morar dă fiori apărării gazdelor. În min. 25 Gherghel îl obstrucţionează în careu pe R. Popa, Berar reducând din handicap de la punctul cu var. După pauză, păulişenii forţează desprinderea şi în min. 60 Malancu o „comite” din nou, faultându-l în suprafaţa de pedeapsă pe Farago, iar D. Popa reface din penalty diferenţa de două goluri. Cermeiano-mocirlenii revin în atac şi în min. 69 R. Popa îl surprinde pe Dulhaz cu un şut cu boltă din afara careului. Pe final, ambele echipe au şansa golului, dar meciul se termină cu victoria meritată a gazdelor.
Impresii după meci:
Vesa Daniel-Ioan, primar Cermei: „Echipa noastră a jucat bine, a marcat de două ori, însă gazdele se pare că şi-au dorit mai mult să învingă şi au reuşit. Felicit pentru joc ambele echipe”.
Nicoară Petru, primar Păuliş: „Mă bucur mult pentru această primă victorie din 2014, obţinută cu emoţii în faţa unei echipe tinere, cu reale calităţi”.
Formaţii
Păulişana: Dulhaz-Gherghel, Suciu, L. Calancea (cpt.), Ambruş, Itu, Rus, Miţiţi, Geanîm, D. Popa, Farago. Au mai jucat: E. Calancea, D. Calancea Antrenor Mihai Roşca.
Victoria: Rusu(cpt.)-Cerna, Mihai, Mihuţ, Malancu, Berar, Morar, Măcinic, Botaş, R. Popa, Goldiş. A mai jucat Brânduşe. Antrenor Petre Bulza.
Arbitraj bun al brigăzii: Dorinel Herţeg, Emil Cristea, Sebastian Tomuţa.
Observatori AJF Adrian Apătean, Gabor Biro. La juniori 4-1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!