Incredibil, dar adevărat. După 1-1 în sezonul regulat, cu succese la două puncte diferenţă, CSM Satu Mare şi Univ Goldiş ICIM Arad au respectat tradiţia şi în primul joc din cadrul semifinalelor Grupei valorice 5-8 din cadrul Ligii Naţionale de baschet feminin. După două reprize diametral opuse, gazdele pregătite de portughezul Jose Araujo au câştigat tot la două puncte diferenţă, prin două libere transformate de ex-arădeanca Eniko Laza, fostă Tarţa, cu 8 secunde înainte de final.
Prima repriză a aparţinut sătmărencelor, care au avut în tripleta Reed-Baltic-Tavic, jucătoare în mare poftă de joc (şi) pe fondul unei defensive visătoare a arădencelor. Cele 15 puncte avantaj la pauză, 51-36, le permiteau gazdelor să abordeze mult mai liniştite actul secund.
Repriză perfectă
Pauza s-a dovedit a fi un sfetnic bun şi la revenirea de la cabine, fetele pregătite de Bogdan Bulj au strâns rândurile admirabil, iar Hadzovic a sunat revenirea. Ajutată de celelalte straniere, sârboaica şi-a condus colegele spre un sfert trei câştigat la o diferenţă incredibilă, 23-11. Finalul a fost dramatic. Pasic, cu o triplă, duce Aradul în avantaj în minutul 38 (69-70), după care s-a mers cap la cap. Cu 25 secunde înainte de final, Ildiko Nagy egalează la 75, dar Laza, cu două libere stabileşte scorul final: 77-75. Galben-albastrele pierd la Satu Mare, datorită unei prime reprize modeste, dar au dat de înţeles că pot egala situaţia marţi, ora 18,30, în „Polivalenta” arădeană.
Caseta tehnică
CSM Satu Mare – Univ Goldiş ICIM Arad 77-75
Pe sferturi: 24-14, 27-22, 11-21, 15-18
Marcatoare – Satu Mare: Reed 26, Tavic 19 (4), Baltic 16, Laza 6, Olah 5 (1), Szmutku 3, Ferenczi 2. A mai jucat: Crăciun. Arad: Hadzovic 21 (2), Stroman 13, Karakasevic 12, Pasic 11 (1), McGuire 11, Nagy 7. Au mai jucat: Demeter, Mercea, Zidaru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!