Lipova – Dumbrăvița
La Arad, pe arena „Motorul”, Șoimii Lipova dă piept cu CSC Dumbrăvița, o echipă cu care elevii lui Flavius Sabău s-au mai întâlnit de câteva ori în acest campionat.
Clasamentul e foarte strâns, orice este posibil în această serie, mai ales că Ghiroda, prima clasată, „gâfâie” tot mai tare. O victorie a celor de la Șoimii Lipova ar putea duce echipa arădeană chiar pe locul 2, sau – în alt caz – mai aproape de locul I, dacă liderul clasamentului pierde pe teren propriu, cu cealaltă formație din Arad, care este în play-off. Oricum, sunt multe calcule, credem că totul se va decide abia în ultima rundă.
Ghiroda – Crișul
Examenul de maturitate a celor de la Crișul se dă azi, la Ghiroda. Elevii antrenați de Adrian Abrudean au șansa să oprească echipa de pe primul loc, caz în care lupta va fi și mai încinsă în ultimele trei runde.
Va fi un meci „pe viață și pe moarte” pentru ambele combatante. Crișul nu are prea multă presiune, deoarece promovarea nu e un obiectiv, pe când Ghiroda, care a condus multă vreme campionatul, credem că își dorește foarte mult să ajungă la baraj. Ce va fi, vom afla diseară!
Citiți principiile noastre de moderare aici!