Evenimentul de ţinută organizat în oraşul nostru, în sălile de sport „Victoria” respectiv UAV – C.E. de baschet feminin Under 16, grupa valorică B- a fost prezentat, astăzi, de organizatorii acestuia. Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a subliniat eforturile depuse de partea arădeană (autorităţi locale, DJS) şi faptul că, în cazul primirii calificativului de „excepţional”, reprezentativa de senioare se va muta, practic, aici în anul 2012, susţinându-şi campania continentală de calificare la „Polivalentă”.
Locurile 1-2
…adică disputarea finalei, reprezintă obiectivul pretenţios al fetelor, garantând promovarea în prima grupă valorică. Totuşi, nu se uită că seria C în care ele au căzut este extrem de puternică. „Israelul şi Lituania sunt adevărate forţe. Bulgaria, în schimb, o consider sub noi. Oricum ar fi, este evident că tricolorele au nevoie de susţinerea caldului public arădean, mai ales că intrarea este liberă”, crede aceeaşi Tocală. România va debuta joi, în Sala Sporturilor „Victoria”, contra Lituaniei (ora 18). Celelalte serii preliminare cuprind echipele următoare: Ucraina, Portugalia, Letonia, Luxemburg (A), Anglia, Estonia, Slovenia (B), Irlanda, Danemarca, Germania, Elveţia (D). Partidele se vor disputa cu începere de la orele 13,30, 15,45, 18,00 şi 20,15.
Deschidere
Deschiderea oficială a manifestării are loc mâine, la Teatrul de Stat „Ioan Slavici”, la ora 20,30. Însuşi preşedintele FIBA, Yvan Mainini, este aşteptat să onoreze „europenele” de la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!