Clubul Sportiv Experiența Multisport Arad a fost reprezentat la această competiție sportivă de către următorii membrii: Ioana Reghiș (proba de maraton); Tiberiu Maghera, Gheorghe Moșion, Ruben Galiș și Iulia Olga Ghinga (proba de semimaraton); Denisa Mateucă, Cristina Palcu, Diana Miazga și Iulia Olga Ghinga (ștafetă feminină de maraton 4 x 10, 5 km). Alergătorii arădeni au obținut rezultate notabile la Cluj. Astfel, ștafeta feminină mai sus amintită a reușit, pentru al doilea an consecutiv, ocuparea locului 3 la această categorie, din totalul de peste 140 de ștafete participante. Mai mult, Iulia Olga Ghinga și-a menținut performanța de anul trecut, ocupând primul loc la semimaraton la categoria sa de vârstă, respectiv locul 5 la categoria Open feminin.
Nu în ultimul rând, toți reprezentanți Clubului Sportiv Experiența Multisport s-au arătat încântați de participare și organizare, propunându-şi păstrarea performanțelor bune și în cadrul Maratonului, Semimaratonului și Crosului Aradului programat pe 6 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!