Cei peste 500 de împătimiţi ai sportului rege au asistat la o partidă agreabilă, în care băieţii pregătiţi de Radu Anca au făcut legea pe gazon. Practic, istoria s-a scris în 13 minute, Capătă (min. 32), Matiş (min. 41) şi Vlad (min. 45) punctând înainte de pauză. După odihnă, vârful de atac al gazdelor, Alex Capătă a mai punctat în două rânduri, în min. 47 şi min. 58, reuşita de onoare a „şoimilor” venind cu cinci minute înainte de final, dintr-un penalty transformat de Trabalka.
S-a încheiat Lunca Teuz Cermei – Şoimii Lipova 5-1 şi echipa prezidată de Petre Bulza urcă pe primul loc, profitând de înfrângerea neaşteptată a Cugirului, 2-3 acasă cu Deva, în timp ce Lipova coboară din fotoliul de lider după zece etape.
Lupta pentru promovare devine extrem de aspră: Cugirul, Reşiţa şi Dumbrăviţa fiind celelalte trei formaţii angrenate la vârf, la doar două puncte distanţă de noul lider, LT Cermei.
Formaţii – Cermei: Gârlea – Polgar, Dolga, Nistor, Deta, Mager, Vezan (min. 35, Ciubotariu), Prună, Vlad (min. 67, Mihuţa), Matiș (min. 60, A.Iuga), Capătă (min. 72, Bulza). Lipova: Jianu – Gherasim (min. 61, Savin), Calvin, Vasiu, Burlă, Poiană (min. 46, Filimon), M. Popa, Lazea (min. 46, Dobrean), Istrate, Marton, Trabalka.
Citiți principiile noastre de moderare aici!