Întrecerea arădeană este programată între 27-29 iulie, organizatorii – în frunte cu Ștefan Gog (președintele CS Fan Arad) – achitând taxa de 1.000 de euro către forul de specialitate.
Alături de Fan Tour Open, ajuns la ediția a IV-a, sub egida FRV mai sunt două turnee la Cluj-Napoca, unul la finele acestei săptămâni, și tot două la Mamaia, acolo unde se va desfășura și finala Campionatului Național, pe plaja Dandana din Mamaia, în perioada 13-19 august.
Ediția precedentă a turnelui de pe Mureș, prima desfășurată pe noile terenuri de la baza „DJTS-Abel”, a fost câștigată de perechea Mascovits – Vîrlan (CSM Arad – CSU Reșița). Reamintim că clubul organizator – CS Fan – a urcat pe podiumul „Naționalelor” în ultimii cinci ani, în 2017 cuplul Lelea – Holhoș obținând titlul de vicecampion național.
Fan Tour, confirmat în calendarul de beach-voley
Fan Tour, confirmat în calendarul de beach-voley
Federația Română de Volei a anunțat turneele de beach-volley care au primit avizul pentru a face parte din calendarul competițional al anului 2018, printre cele cinci competiții aflate în această situație fiind și Fan Tour Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Instanța supremă a respins joi contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei - Alexandru Potra, fiind menținute mandatele de arestare în lipsă emise în urmă cu două săptămâni pe numele lor.
Mapamond
Rusia a reafirmat joi că desfășurarea unor trupe de menținere a păcii în Ucraina, idee asupra căreia insistă Franța și Marea Britanie în eventualitatea unui acord de pace, este „total inacceptabilă” și va considera țările participante la o asemenea forță ca fiind implicate într-un „conflict armat direct” cu Moscova, relatează agențiile AFP și EFE.
România
Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus, joi, la Biroul Electoral Central (BEC), dosarul pentru a candida la alegerile prezidențiale din luna mai.
Local
Studenții UVVG, față în față cu angajatori din diverse domenii.
Mapamond
Rusia a prezentat Statelor Unite ale Americii o listă de cereri pentru un acord pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei şi a restabili relaţiile cu Washingtonul, au indicat două persoane informate în legătură cu acest subiect, transmite joi Reuters. Kremlinul a refuzat să comenteze.
Local
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest anunță lansarea unui nou proiect-pilot pentru revitalizarea și transformarea spațiilor și clădirilor urbane. Este vorba despre proiecte NEB (New European Bauhaus). Primăriile municipiilor reședință de județ au la dispoziție 27,8 milioane de euro, în limita a 6,95 milioane de euro pe proiect.
Local
Acestea se adaugă celor 25 amplasate în februarie în cartier. Urmează alte 39 în Șega și 105 în Micălaca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!