Spre deosebire de ultimele ediţii, în acest an toate cele 7 favorite au avansat în turul secund al Trofeului „Ilie Năstase”, turneu cu premii de 10.000 de dolari ce se desfăşoară la baza „Activ”. Doar două românce au ajuns în această fază, performerele numindu-se Elena Cadar (locul 694 WTA) şi Laura Andrei (923). Prima a trecut de o jucătoare venită din calificări, argentineanca E. Ganga, scor 6-4, 6-0, iar Laura – ce poate fi considerată arădeancă, graţie unei legături cu un fost jucător de tenis din oraşul nostru – a depăşit-o pe italianca G. Sanesi, scor 7-5, 6-4.
Trei partide au avut nevoie de set decisiv, bucuroase părăsind la final terenul sârboaica Curovic (3-6, 6-2, 6-0 cu Teodora Stîngă), belgianca Cuypers (2-6, 6-3, 6-3 cu Ramona Chivu) şi o altă sârboiacă, Marinkovic (6-3, 2-6, 6-4 cu chinezoaica Wang).
Iubitorii sportului alb sunt aşteptaţi în continuare la singurul turneu internaţional de tenis feminin din Transilvania şi Banat, intrarea fiind liberă.
Programul de joi
Terenul Central – ora 11.00 Takamura (Japonia; Q) vs. Skamlova (Slovacia; 2); Cadar vs. Curovic (Serbia; 7), – nu înainte de ora 14.00 Aksu (Turcia; 1) vs. Andrei, – nu înainte de ora 16.00 Arcidiacono (Italia; 8) vs. Szlavikovics (Ungaria) – nu înainte de ora 18.00 Aksu/Skamlova (1) vs. Gavrilă/Ghioroaie
Terenul 1 – ora 11.00 Marinkovic (Serbia) vs. Bukta (Ungaria; 6); Spigarelli (Italia; 5) vs. Nagymihaly (Ungaria), – nu înainte de ora 14.00 Lukacs (Ungaria; 3) vs. Martinich (Chile; SE) – nu înainte de 17.00 Gulman/Hristea (Turcia/România; 4) vs. Curovic/Wang
Terenul 3 – ora 11.00 Cuypers (Belgia; Q) vs. Estable (Argentina; 4)
Citiți principiile noastre de moderare aici!