ARAD. FCC Baschet UAV Arad a învins Agronomia București cu 76-47, pe sferturi: 21-6, 25-13, 11-16, 19-12. Gazdele au început partida foarte bine, cu o apărare excelentă și au primit primul coș abia în penultimul minut al sfertului unu.
Formația arădeană a început cu Akathiotou, Keys, Manea, Ghiță și Vitulova. Căpitanul Hadzovic nu a jucat din cauza unei accidentări la degetul mic de la mâna dreaptă. Agronomia le-a avut în primul cinci pe Plăvițu, Panait, Cristea, Kovacs și Șipoș.
„Galben-albastrele” au avut un debut foarte bun de partidă, au blocat-o bine pe coșghetera oaspetelor și au reușit să se distanțeze la 16-0 la intrarea în penultimul minut. La prima pauză tabela arăta 21-6. Arădencele au continuat să joace bine și în sfertul secund, în care și-au mărit avansul la peste 20 de puncte, iar la jumătatea partidei scorul a fost 46-19.
La adăpostul unui avantaj important, gazdele au început mai slab după revenirea de la vestiare și n-au găsit drumul spre coș mai mult de trei minute. Agronomia a profitat, a marcat opt puncte la rând și s-a apropiat la 46-27. FCC UAV și-a revenit în partea a doua a sfertului și conducea cu 57-35 la ultima pauză. Cea mai mare diferență s-a înregistrat în ultimele două minute, când „galben-albastrele” s-au dus la 29 de puncte în față. Scorul final a fost 76-47 și formația de pe Mureș ajunge la 37 de puncte (18 victorii/1 înfrângere).
Marcatoare
Andreona Keys a fost coșghetera partidei cu 20 de puncte, contribuind și cu 6 recuperări și 5 pase decisive pentru învingătoare. Shereen Sutherland a încheiat în double-double cu 13 puncte și 10 recuperări. Pentru FCC Baschet UAV Arad au mai înscris: Ghiță 12 puncte (5 recuperări), Manea 10 puncte, Akathiotou 8 puncte, Vaida 5 puncte (6 recuperări), Mîrne Nagy 4 puncte, Vitulova 2 puncte (5 recuperări) și Fleșer 2 puncte.
Pentru Agronomia București au înscris: Plăvițu 13 puncte, Panait 12 puncte, Șipoș 8 puncte (13 recuperări, 5 intercepții), Kovacs 4 puncte, Cristea 4, Chițanu 2, Militaru 2, Anastasescu 2.
FCC Baschet UAV Arad va juca următorul meci sâmbătă, 26 februarie, în deplasare la ACS KSE Târgu Secuiesc. Va fi restanța din etapa a 4-a, amânată în octombrie din cauza focarului de Covid-19 de la formația arădeană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!