ARAD. Jucătoarele de la FCC Baschet UAV Arad încep meciurile oficiale din noul sezon pe propriul teren, cu dubla din primul tur al Cupei României cu ACS KSE Târgu Secuiesc. Primul meci va fi sâmbătă, la ora 18, iar duminică se va juca de la 15 la sala Victoria. Ambele partide vor fi transmise în direct pe canalul de youtube al FRB.
Cele două echipe și-au readus în acest an pe bancă tehnicieni cu care au mai colaborat. Ljubomir Kolarevic a revenit la formația covăsneană în ultima parte a campionatului trecut, după despărțirea de Zoltan Molnar. Sârbul a fost pe banca lui KSE la debutul în Liga Națională, în sezonul 2018-2019. FCC Baschet UAV Arad l-a readus pe bancă în această vară pe portughezul Jose Araujo, cu care a câștigat ultimele sale trofee, Cupa României în 2014 și Liga Europei Centrale în 2015.
Mai experimentate
Au fost mișcări importante în ambele formații în pauza competițională. Formația arădeană a făcut șase transferuri: tinerele Manea, Ghiță și Vați, stranierele Keys, Vitulova și Lewis. A reactivat-o pe Mercea, a cooptat-o în lot pe tânăra Ciorban, alături de Hadzovic, Mîrne-Nagy, Akathiotou și Rotariu, care au rămas din sezonul trecut. La echipa covăsneană a rămas un nucleu de jucătoare autohtone, multe tinere, dar au și plecat piese de bază din sezonul precedent, inclusiv toate stranierele. Au venit trei americance, la prima experiență în Europa. După lot și tradiție, „galben-albastrele” pornesc favorite pentru un loc în sferturi, având jucătoare mai experimentate.
Arădencele au câștigat clar toate cele cinci confruntări anterioare cu covăsnencele. Primele două au fost în ediția 2019-2020 a LNBF, când „galben-albastrele” s-au impus cu 77-55 în deplasare și 86-44 acasă. Cele două formații s-au întâlnit în acel sezon și în semifinalele Cupei României, câștig de cauză având tot formația de pe Mureș, cu 76-59. FCC UAV s-a impus categoric în cele două confruntări din ultimul campionat, cel jucat sub formă de turnee, cu 80-33 și 92-63.
FCC Baschet UAV Arad vine după un sezon în care și-a trecut în palmares o nouă medalie de bronz în Liga Națională. Țintește din nou o performanță bună în cupă, după ce anul trecut a terminat pe doi în grupa din prima fază și nu a reușit calificarea directă la Final 4. A urmat o tragere la sorți pentru a se stabili care din ocupantele locului secund merg la turneul final, la care „s-a impus” Agronomia București.
ACS KSE Târgu Secuiesc a fost una din marile perdante în finalul stagiunii trecute. A ratat play-off-ul în campionat pentru un punct din cauza înfrângerilor la „masa verde” ale Universității Cluj-Napoca, care n-a putut să joace pentru că a avut cazuri de COVID-19. Covăsnencele au avut aceeași problemă în Cupa României, nu au putut să se prezinte la meciurile din grupă pentru că au avut cazuri de covid și le-au pierdut pe toate trei cu 0-2.
Cu fani după un an și jumătate
Fanii vor avea ocazia să-și vadă din nou favoritele la lucru „pe viu”. Va fi prima dată după mai mult de un an și jumătate de pauză, în care s-a jucat cu porțile închise. Suporterii „galben-albastrelor” au avut în sezonul trecut inițiative să le încurajeze înainte să intre la meciuri, dar acum vor putea reveni în tribune.
Reamintim că la dubla din cupă suporterii vor putea ocupa cel mult 50% din capacitatea maximă a tribunelor, în jur de 600 de locuri. Vor avea acces persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 (trebuie să prezinte dovada vaccinului), persoanele care prezintă un rezultat negativ al unui test RT-PCR sau antigen (eliberat de o clinică autorizată) și persoanele care se află în peroada dintre a 15-a și a 90-a zi de la confirmarea infectării cu virusul. Minorii sub 12 ani nu au nevoie de aceste dovezi. Nu va avea loc testare la sala Victoria, dovezile fiind verificate la intrarea în sală. Sunt valabile și brățările eliberate pentru meciul de fotbal dintre UTA și CFR Cluj.
Celelalte dueluri
În primul tur al Cupei României vor mai fi alte patru dueluri. Trei dintre ele se vor juca pe terenul ambelor echipe, cu turul sâmbătă și returul miercuri, 29 septembrie. Este vorba de CSM Târgoviște – Rapid București, Sirius Târgu Mureș – Triumf Botoșani și Agronomia București – Olimpia CSU Brașov. Universitatea Cluj și Phoenix CSU Simona Halep Constanța s-au înțeles să joace ambele meciuri la Cluj-Napoca în 29 și 30 septembrie.
Sunt direct calificate în turul secund finalistele ultimei ediții de campionat, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare. CSM Alexandria merge în sferturi fără să joace, profitând de retragerea adversarului din primul tur, CSU Alba Iulia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!