ARAD. FCC Baschet UAV Arad joacă, miercuri, cu Universitatea Cluj-Napoca, de la ora 16, la Sala Sporturilor „Victoria”, în etapa a 19-a a Ligii Naționale. Cele două combatante sunt despărțite de 13 puncte în clasament, dar ecartul va fi cu patru puncte mai mic după ce se vor anula rezultatele cu Triumf Botoșani. Arădencele sunt lidere, cu 33 de puncte în acest moment, după 16 victorii și o înfrângere. „U” este pe locul șapte cu 20 de puncte (6/8).
În tur, elevele lui Jose Araujo s-au impus la Cluj-Napoca cu 72-48, la începutul lunii noiembrie. Față de acel duel, Fleșer, Beldian și Boloni, au plecat de la „U”, care a luat-o pe americanca Johnson. Fleșer ar putea să debuteze pentru formația arădeană chiar împotriva echipei de la care a venit. FCC UAV le mai are în plus față de tur pe Sutherland și Vaida. Ultima partidă dintre „galben-albastre” și clujence de la Arad s-a încheiat cu victoria la limită a Universității, 60-59.
Hadzovic și colegele vin după șapte victorii la rând în LNBF și sunt favorite să o obțină și pe a opta. După succesul de acasă din etapa a 17a, 84-59 cu ACS KSE Târgu Secuiesc, de la finalul lunii ianuarie, arădencele au avut câteva zile libere, pentru că au jucat în devans jocul din etapa a 18-a cu Triumf. Universitatea a pierdut sâmbătă acasă cu KSE, scor 61-80. FCC UAV are medii mai bune atât în atac (76,5 puncte pe meci față de 52,8), cât și în apărare (56,2 puncte primite pe meci față de 65,2).
Miercuri va veni la Arad președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, care va avea și o conferință de presă în care să-și prezinte proiectele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!