Din delegaţia tricoloră fac parte doi reprezentanţi ai FCC ICIM Arad, antrenorul Miljan Medvedj, un colaborator al principalului Dragan Petricevic, dar şi jucătoarea Teodora Neagu. Cei doi se pregătesc pentru confruntările cu Franţa (sâmbătă, 17 noiembrie) şi Finlanda (miercuri, 21 noiembrie), ambele urmând a avea loc în oraşul de pe Someş.
În tot acest timp, oficialii grupării arădene caută soluţii pentru un viitor mai bun, împreună cu reprezentanţii Primăriei şi ai sponsorului principal, FCC Environment. „Modificările legislative ne dau speranţe că, începând cu sezonul viitor, FCC ICIM Arad va reveni acolo unde îi este locul, în topul celor mai valoroase echipe din baschetul feminin românesc. Să ducem la bun sfârşit acest sezon şi, cu certitudine, vom avea o altă faţă în viitoarea ediţie a Ligii Naţionale. Contăm pe sprijinul Primăriei, prin Centrul Municipal de Cultură, şi pe susţinerea sponsorului, FCC” – spune Marcel Urban, preşedintele grupării arădene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!