FCC UAV Arad va juca la Sala Sporturilor „Victoria” din Arad ambele meciuri din primul tur al Cupei României de baschet feminin, cu Sportul Studențesc București. Jocurile sunt programate marți, 24 septembrie, de la ora 18:00, și miercuri, 25 septembrie, de la ora 17:00.
Inițial, „galben-albastrele” ar fi trebuit să joace acasă primul meci, în 18 septembrie, iar returul pe terenul bucureștencelor, în 25 septembrie. Dar polivalenta arădeană a fost ocupată în acea dată, astfel că cele două echipe au convenit să dispute ambele partide la Arad, urmând ca Sportul să figureze ca gazdă la meciul doi.
Formația arădeană a pus în vânzare online biletele la dubla din cupă. Cele pentru primul meci pot fi cumpărate aici. Prețurile biletelor au rămas ca sezonul trecut, 30 de lei la zona VIP, iar în restul sălii, 10 lei pentru adulți dacă le cumpără online (15 la sală în ziua meciului) și 5 lei pentru copii. Se pot cumpăra și pachete pentru ambele partide.
Biletele individuale la al doilea meci vor fi puse în vânzare online după primul joc. De asemenea, fanii arădeni pot lua bilete de la sală, în ziua meciurilor. Abonamentele sunt valabile și la aceste partide din cupă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!